Daca rezultatul razboiului ar putea fi determinat de aruncarea unei monede, taberele ar fi clare: democratiile ar dori ca Ucraina sa castige, autocratiile ar dori ca ea sa piarda. Dar rezultatele politice din lumea reala nu sunt atat de binare. Ele se incadreaza de obicei pe un spectru intre anihilare si victoria totala. Acest lucru lasa democratiile impartite in cel putin trei tabere: cea de limba engleza, cea de vest european si cea de est europeana minus Ungaria. Ceea ce Putin numeste „vestul colectiv”, toti vor ca Ucraina sa castige. Dar nu neaparat in aceeasi masura.
Pentru Polonia si tarile baltice problema este simpla. Ele vor ca victoria Ucrainei sa fie fara echivoc. Avantajele ar fi atat materiale, cat si psihologice.
Victoria Ucrainei ar alina o neliniste veche de secole. Pentru Polonia, Rusia a augurat cuceriri, impartiri, genocid, colonialism si comunism. Obsesia este reciproca. In eseul sau din 2021, sustinand ca Ucraina si Rusia erau istoric un singur popor, Putin a inclus mai mult de 30 de referinte la Polonia – unele sugerand ca identitatea nationala ucraineana a fost complotata de elitele Poloniei. In ultimii 600 de ani, Rusia si Polonia au purtat mai mult de o duzina de razboaie. E putina dragoste pierduta intre ei.
Succesul Ucrainei ar presupune, de asemenea, o sansa istorica pentru regiune de a parasi statutul de periferie si de a deveni un contrabalansat pentru marile state membre vestice ale UE. Victoria din Ucraina s-ar raspandi probabil in schimbarea de regim in Belarus – a doua piesa lipsa din proiectul istoric al Intermarium, sau un tampon al tarilor aliate care se intinde de la Marea Baltica pana la Marea Neagra pentru a contrabalansa puterea Rusiei.
Pentru Polonia, un astfel de scenariu ar fi un jackpot dublu. Pentru prima data dupa cel putin secolul al XVII-lea, am trece peste problema „vecinaturii” – un confort pe care majoritatea occidentalilor europeni l-au considerat de la sine inteles de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. O regiune unita in Europa de Est, cu o capacitate umana si economica de peste 100 de milioane de cetateni, ar putea compensa dominatia vechii Renanie in UE.
Aceasta posibilitate este motivul pentru care Kremlinul submineaza sistemic potentialul regiunii. Retorica ei trateaza Ucraina ca pe nimic altceva decat un depozit al folclorului taranesc slav, o superputere doar in mestesuguri. In realitate, Ucraina, locul de nastere al lui Serghei Prokofiev si Serghei Korolev, parintele explorarii spatiale sovietice, gazduieste zone de resurse naturale neexploatate, un potential de electricitate fara emisii, unele dintre cele mai fertile soluri ale continentului, o industrie spatiala si aviatica care a a construit cel mai mare avion din lume si lideri politici care impun respect in toata Europa.
Exploatarea acestui potential necesita economii de scara, institutii transparente si investitii de capital. O parte din aceasta amploare ar putea proveni din integrarea regionala cu aliatii sai. Limitarea coruptiei si a puterii oligarhilor era deja foarte mult pe agenda administratiei Zelenski. Cu victorie, banii de investitii ar curge.
Polonia si Ucraina sunt astazi mult mai sarace decat Franta si Germania. Cum ar putea ei sa devina, in mod realist, o forta compensatoare in viitoarea UE? La fel ca multe miracole economice postbelice – precum cele din Coreea de Sud, Japonia si Germania de Vest – si aceasta este probabil co-sponsorizata de o superputere cu mult de castigat din ordinea politica reconfigurata.
SUA pompeaza deja bani, tehnologii si grupuri de reflectie in Europa de Est. In schimb, se asteapta influenta si o pozitie clara fata de China. Acesta este un pret care pare prea mare in vestul Europei, dar nu si in estul acesteia. Lituania era pregatita sa risca relatiile comerciale cu China pentru a multumi SUA, in timp ce Ucraina si Republica Ceha s-au orientat spre aprovizionarea cu combustibil nuclear din SUA. Polonia a incheiat recent un contract cu o companie americana pentru construirea primei sale centrale nucleare.
Europenii de Vest s-ar putea sa nu fie pregatiti ca centrul de greutate geopolitic sa se deplaseze spre est – cu atat mai putin cu pretul influentei crescute a SUA pe continent.
Dupa razboiul rece, Europa de Vest a devenit un aliat reticent al SUA si principalul beneficiar al unei triangulatii post-Zidul Berlinului: energia rusa, pietele chineze si securitatea americana. Acum primul pilon a disparut, iar al doilea poate fi pretul de platit pentru al treilea.
Franta si Germania sustin in prezent o politica de „autonomie strategica” pentru Europa, o idee de aparare si securitate care ar putea duce intr-o zi la o armata a UE. Rusia lui Putin a impins obiectivul unei uniuni eurasiatice care se intinde „de la Vladivostok la Lisabona”. Ceea ce ambele strategii au in comun este o aversiune fata de dominatia „anglo-saxona” in Europa.
Interesele americane si cele din Europa de Est par astazi aliniate. Exista doua motive pentru care acestea pot diverge. In primul rand, SUA se teme mult mai mult de repetarea haosului imploziei Uniunii Sovietice din 1991 si de riscurile aferente pentru securitatea nucleara. Aceste riscuri de securitate nu sunt luate cu usurinta in Europa de Est. Dar daca locuiesti deja intr-un cartier cu risc si exista posibilitatea unei imbunatatiri majore, perspectiva ta poate fi diferita.
In al doilea rand, pare sa existe o speranta reziduala in SUA ca, atata timp cat Rusia sta pe picioare, poate fi in cele din urma pivotata spre vest si folosita impotriva Chinei – intr-o manevra inversa Kissinger. In Europa de Est, aceasta idee este intampinata cu groaza. A fost testat de multe ori cu Putin (prea multe – daca ii intrebati pe est-europeni). Regiunea se teme ca ar putea fi incercata din nou cu succesorul lui Putin – mai ales daca Rusia, in locul unor reforme majore, va scoate dintr-o palarie pe cineva precum Alexei Navalnii, acceptabil din punct de vedere estetic pentru Occident, dar inca casatorit cu rolul Rusiei de mare putere.
Dar acestea sunt oportunitati si riscuri, nu date. Partidul Lege si Justitie din Polonia – blocat intr-un conflict de demnitate cu UE privind statul de drept – a pierdut sansa de a lua efectiv locul Marii Britanii in UE dupa Brexit. Dar nu pierde ocazia de a fi aliatul de incredere al Ucrainei si nici nu pierde din vedere pozitivele geopolitice care ar putea decurge in cele din urma din asta.
Indiferent daca partidul de guvernamant este capabil sa pastreze puterea dupa alegerile din 2023 sau nu, cursul geopolitic al tarii este constant. In martie, parlamentul polonez a votat cu o majoritate covarsitoare in favoarea acordarii ucrainenilor drepturi speciale la educatia, sanatatea si piata muncii din Polonia. Peste 80% dintre ucraineni au o parere buna sau foarte buna despre polonezi. Trei sferturi spun ca punctul lor de vedere s-a imbunatatit de la invazia Rusiei. In ciuda relatiilor tulburi pana in 1945, ucrainenii ii percep pe polonezi ca fiind cea mai prietenoasa societate de astazi.
Toate partidele poloneze majore sustin Ucraina, dar spera, de asemenea, ca, desi arcul istoriei este lung, aceasta se va inclina in cele din urma catre o noua ordine geopolitica. Ei vor sa vada Ucraina iesind din acest razboi ca o stea in devenire, orientarea occidentala veche de secole a Europei rasturnata – iar Polonia castigatoare nedeclarata.