Anca Badiu se ingrasase foarte mult in ultimii doi ani, timp in care a urmat un tratament cu antidepresive. Insa, de cateva luni aceasta a renuntat la pastile, s-a apucat de sala si lucreaza cu un instructor personal, care a ajutat-o sa slabeasca pana acum 10 kilograme.
„Kilogramele în plus sunt groaznice. Nu puteam să mai respir şi nici să mai dorm pe burtă. Şi oamenii mă priveau altfel. Aveam două abonamente la sala de fitness, dar pentru că lucram intens la aparate când ajungeam acasă mi se făcea foame. Într-o zi m-a văzut Călin Novăcescu şi m-a întrebat dacă nu vreau să lucrez cu el. Am acceptat, iar de atunci viaţa mea s-a schimbat. Mai am de dat jos, pentru că mi-am propus să revin la 50 de kilograme şi drumul e lung.
Instructorul mi-a spus că trebuie să mănânc doar ce îmi spune el şi o ajung la greutatea dorită. Când am văzut dieta, am crezut că o să leşin. În primele trei zile mi-a fost greu, dar m-am obişnuit. Mănânc doar fructe, legume şi salate, fără zahăr, sare şi ulei. Nu am voie să consum struguri şi banane. Fructele le combin cu nuci, caju şi migdale crude, iar salatele le mănânc cu foartă multă lămâie. Nu am consumat în viaţa mea atâtea lămâi ca acum. Avantajul este că pe lângă faptul că am slăbit, nu am fost nici răcită în toată această perioadă.
O dată pe săptămână îmi permit să mă răsfăţ cu ce alimente îmi plac, de exemplu brânzeturi. Acum am început să adaug în dietă şi ouă, doar albuşurile. Îmi fac omletă cu legume. Am o energie debordantă. Tenul e mai curat şi necesită mai puţin tratament de îngrijire ca de obicei. Am eliminat toxinele cu dieta lui Călin. La sală, merg zilnic şi alerg pe bandă. Sunt un alt om”, a spus Anca Badiu pentru WOWbiz.