Nu stim daca participarea cu succes la Final Frontier 3 si la primul Comic Con organizat la noi au dat curaj Nemirei, sau daca apropierea Bookfest-ului e cea care a dus la turarea motoarelor, dar un lucru este cert: editura-veteran a SF&F-ului din Romania isi amplifica eforturile in aceasta luna de primavara, oferindu-ne mai mult decit ne-a oferit in oricare dintre lunile precedente.

Astfel, pe 15 aprilie vor incepe livrarile catre cei ce vor fi comandat pina atunci cel de-al cincilea volum din seria Turnul intunecat a lui Stephen King. Lupii din Calla este prima din serie la care traducerea nu-i apartine lui Mircea Pricajan, ci Ruxandrei Toma, un motiv in plus sa asteptam aceasta carte, spre a ne lamuri daca noua traducatoare a lui King a reusit sa surprinda stilul maestrului la fel de bine ca predecesorul ei. Iar pentru a ne sprijini in aceasta comparatie, Nemira ne-a ajutat, lansind zilele acestea si editia noua, trade paperback, a romanului Pistolarul, primul volum al aventurilor lui Roland.

George R. R. Martin vinde bine, iar numele sau pe o coperta e garantia calitatii literare. Asa se face ca dupa Lumina ce se stinge, lansat la Gaudeamus, avem din nou parte de un roman mai „de tinerete” al autorului seriei Cintec de gheata si foc. Furtuna pe Windhaven e scris in colaborare cu o alta mare autoare, Lisa Tuttle, iar Nemira ni-l ofera in traducerea Oanei Chitu, aflata la debutul sau ca traducator. Nu este insa un motiv sa privim cu neincredere catre aceasta carte, cita vreme Oana Chitu stie cu ce se maninca SF-ul, caci pregateste o lucrare de licenta avind ca tema piata de F&SF din Romania.

In ce priveste reeditarile, avem parte de continuarile unor serii in elegantul format hardcover cu care ne-a obisnuit Nemira: un nou volum in seria de autor Philip K. Dick, Omul in castelul inalt, in traducerea lui Mircea Stefancu, si cel de-al treilea volum din saga lui Ender, Xenocid de Orson Scott Card, in traducerea lui Constantin Dumitru-Palcus. Doar o observatie in ceea ce priveste cartea lui Card: speram ca aceasta noua editie sa corecteze numeroasele erorui de redactare care-au facut aproape de necitit editia initiala.

Deschiderea Nemirei catre literatura romana se dovedeste a fi programatica, prin publicarea celei de-a patra antologii SRSFF, Calatorii in timp, editata de Antuza Genescu. Pentru acest volum, alegerea copertei n-a fost prea fericita (ca sa folosim un eufemism), dar tragem nadejde ca povestile din volum vor compensa acest neajuns, cita vreme regasim aici semnaturi ale unor nume precum George Lazar, Cristian M. Teodorescu, Ioana Visan, Liviu Radu, Stefana Czeller si Silviu Genescu. Mai semnalam, in fine, tot la capitolul cu scriitorii romani, un roman semnat de Andrei Calaras, Richter 8.9, programat sa apara in colectia Suspans, care, ni se promite, va fi si pe placul amatorilor de F&SF.

Una peste alta, se stringe de-o suma de lecturi incitante, numai bune sa ne mentina apetitul treaz pina la tirgul de la sfirsitul lunii mai. Felicitari Nemirei pentru sirguinta!