Scriitor roman dramaturg, critic și editor de SF. Nascut la Sulina, la 27 octombrie 1925, copilarește la Constanța, apoi la Galați, condus de traseele navale ale tatalui sau, care este marinar. Aici urmeaza cursurile școlii primare, gimnaziale și se inscrie in anul intii de liceu; moartea tatalui, in 1941, precum și situația financiara precara a familiei il determina sa abandoneze invațatura și sa practice diverse munci pentru a se putea intreține – o vreme lucreza ca muncitor necalificat, spargator de lemne, hamal, muncitor intr-un abator, miner ș.a. Inca de la aceasta virsta este fascinat de lumea teatrului.

Incepind de la virsta de 17 ani, joaca, pe diferite scene, in trupe de amatori și, treptat, ajunge sa-și inființeze propriile echipe de actori, cu care ciștiga chiar și premii la nivel național. Intre timp, se muta la București și termina cursurile liceale la seral. In 1950, trece examenul de intrare la Institutul de Arta Cinematografica și Teatrala din capitala, secția actorie. Dupa absolvire, in 1954, este angajatul și colaboratorul mai multor teatre de prestigiu din epoca – “Ion Luca Caragiale”, “C.I. Nottara”, “Barbu Ștefanescu Delavrancea”, “Ion Vasilescu”. Iși face meseria vreme de 34 de ani, fara intrerupere, ieșind la pensie de pe scena bucureșteana. Profesionist al scenei, colaboreaza, in același timp, și la citeva filme de succes in acea perioada. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Pasiunea pentru literatura se naște aproape simultan cu aceea pentru arta dramatica. In perioada anilor 1942-1943 scrie catrene satirice și scenete pentru colegii de scena; in 1957-1958, concepe primul sau scenariu de film (ramas pina in prezent in manuscris). Acesta il ajuta insa sa patrunda in lumea literaturii SF: este citit de scriitorul Adrian Rogoz, creatorul “Colecției de Povetiri Științifico-fantastice”, care descopera in tinarul plin de energie un real talent narativ și il indeamna sa-și incerce condeiul in domeniul literaturii de anticipație; mai mult, ii face cunoștința cu un alt tinar, indragostit și el de domeniul respectiv, George Anania, propunindu-le sa scrie in colaborare.

In linii generale, stilul scriitorului este strins legat de categoria literara pe care o abordeaza in majoritatea operelor sale – anticipația. Unei specii axate pe tehnica ii corespunde, in mod aproape automat, o abordare literara cvasitehnicista. Primeaza tendința construirii, in fundal, a unei societați idealizate, postverniene, in care forța umanitații vazuta ca ansamblu este uneori tendențios glorificata. Acțiunea este complexa și citeodata chiar artificial complicata, personajele prezinta structuri psihologice uneori artificiale, dar riguros creionate, iar finalul operelor este vag optimist, subliniind, totuși, increderea in victoria bunatații și a inteligenței rasei umane.

Debutul literar este in tandem: in 1962, in C.P.Ș.F., in numerele 174-179, cei doi publica romanul “Constelația din ape”. Tema, relativ noua pentru aceasta perioada de pionierat in Romania, șocheaza gustul mult mai clasic al cititorilor epocii: contactul pamintenilor cu o civilizație extraterestra de tip umanoid, realizat pe Terra. Este vorba despre o utopica societate a viitorului, bazata pe apologia permanenta a factorului științific. Autorii se angajeaza sa scoata la lumina, din strafundul Pacificului, ignoranta lume a “siderantropilor”, veniți in ospeție pe Terra la inceputurile Cuaternarului și ajunși, in contemporaneitate, intr-un mare impas existențial. Acțiunea se desfașoara in anul 2196, cind o puternica explozie vulcanica submarina izbucnește in apropierea Marelui Cerc de Foc din Pacific. Omenirea, aflata intr-un stadiu avansat al comunismului, trimite la fața locului expediția “Constelația I”, condusa de seismologul Atan Along, pentru a vedea daca exista vreun pericol la scara planetara. Abisoscaful piere insa acoperit de lava, fara a reuși sa transmita vreun element deosebit la suprafața, cu excepția informației despre o groasa bariera bacteriana, producatoare de ultrasunete, care a reușit sa intrerupa contactul audio cu nava-mama. Intre timp, emisiile de lava inceteaza și zona pare sa reintre in normal. Dupa alți 58 de ani, o a doua explozie are loc in aceeași zona și o alta expediție este pregatita sa fie trimisa in zona. Printre cei contactați pentru a face parte din echipaj se gasesc tehnicianul Mircea Vrej, precum și naturalistul și cinereporterul Su Mima, prietenul sau. Dupa ce oceanologul Igor Svetloum, conducatorul expediției, il supune la mai multe teste pe stația plutitoare “Pacific VII”, Mircea este acceptat in echipaj, cu atit mai mult cu cit esteinventatorul unui aparat special construit pentru a razbi bariera pusa de bacterii in calea comunicarii – teleultrasonul. Dintr-un articol științific publicat de Su Mima, aflam unele dintre ciudațeniile “Constelației din ape”, ca de exemplu, faptul ca ultrasunetele emise de bacterii dezagrega orice corp care intra in zona lor de acțiune. Pentru a nu cadea victima acestora, asemenea “Constelației I”, noii abisonauți dispun de o carcasa protectoare din oberoniu (metal care reflecta vibrațiile, descoperit in cercetarile spațiale). Numit pilot al noului abisoscaf, Mircea Vrej face cunoștința cu ceilalți membri ai expediției: geofizicianul Arno Patterini, medicul Nyass Umbo și vulcanologul Doina Lan. Nava subacvatica iși incepe cercetarile și prima surpriza are loc la aproape 10.000 de metri adincime, unde descopera “Peștera cristalelor”, semnalata și de cei din prima expediție, in interiorul careia exista un misterios oraș parasit.

Nedescoperind nici o ființa vie, expediția se deplaseaza deasupra lanțului vulcanic, unde se constata ca nu exista nici un fel de strat de lava intarita, ci numai stratul de bacterii semnalat de expediția anterioara. Dupa strabaterea pragului bacterian, nava este avariata și pierde legatura cu surpafața. Aparatul mai trece de inca doua praguri de microorganisme, dupa care se oprește pe fundul unei fose stranii. In mod inexplicabil, presiunea apei a scazut la numai citeva atmosfere. Sint intimpinați de George, fratele Doinei, membru al primei expediții. El ii conduce intr-o lume stranie, populata de o flora și o fauna luxurianta.

Este tot un fel de așezare submarina, asemanatoare aceleia din “Peștera Cristalelor”, dar mult mai dezvoltata. Aici, ii intilnesc și pe ceilalți trei membri ai expediției pierdute – oceanologul Sinii Teci, pilotul Inna Svetloum și mineralogul Hans Aal. Aceștia sint oaspeții luhilor, ființe ginditoare subacvatice, venite pe Terra de pe o planeta indepartata, cu o greutate mai mare, pe care civilizația lor fusese nevoita sa o paraseasca in urma cu multe milioane de ani, deoarece soarele sistemului incepuse sa se raceasca. Grupul lor de nave ajunsese in acest sector cosmic, in vreme ce alte zeci de expediții cosmice brazdau Galaxia in alte direcții. Stabilirea la o adincime atit de mare se datora faptului ca numai aici gasisera presiunea necesara continuarii existenței lor. Datorita faptului ca pe uscat posibilitațile de dezvoltare a civilizației lor ar fi fost mai mari, s-au hotarit sa se ridice pina acolo cu fundul marin cu tot. Pentru aceasta, membrilor societații luhilor le-a fost necesara adaptarea la presiunile mici existente dincolo de suprafața apei, presiuni pe care le-au obținut treptat, cu ajutorul celor trei praguri bacteriene, emițatoare de ultrasunete. Forța ascensionala era furnizata de presiunea magmei lanțului vulcanic. La un moment dat insa, presiunea materiei incandescente dirijata de luhi a scapat de sub control, amenințind cu distrugerea orașului. Prinși in capcana, deoarece scutul protector de ultrasunete ii ține prizonieri, ei nu-și mai pot parasi lumea, deoarece nu dispun de oberoniul care i-a protejat pe paminteni. Dupa ce au o lunga consfatuire comuna, abisonauții hotarasc sa trimita la suprafața un mesaj prin care cer construirea de urgența a unor abisoscafe uriașe, cu ajutorul carora sa evacueze societatea luha, in caz de pericol. Expediind mesajul, Sinii Teci iși gasește moartea. In așteptarea raspunsului de la suprafața, pamintenii și luhii se lupta sa astupe gaurile pe care magma le face tot mai frecvent in tuburile ce o ghideaza și dincolo de care provoaca distrugeri catastrofale. Rind pe rind, luhii și oamenii sint obligați sa se retraga in fața asaltului lavei, pina in momentul in care batiscafele comandate la suprafața reușesc sa ajunga in zona de evacuare. Urmeaza operațiunea de salvare, apoi reconstruirea in intregime a orașului luhilor, intr-o zona de mica adincime, de unde, ulterior, aceștia vor putea incepe adaptarea la viața de uscat. Ultimul paragraf al romanului prezinta decriptarea unui mesaj din spațiu, receptat de paminteni in urma cu peste o jumatate de secol, din care aflam ca o alta expediție cosmica a luhilor a ajuns inapropiere de Micul Nor al lui Magellan, unde a descoperit o civilizație umana avansata care i-a acceptat in spațiul ei vital.

“Doando” (1965), unul dintre textele deja clasice ale literaturii de gen, este considerat de mulți drept cel mai reușit roman rezultat din aceasta foarte lunga colaborare. Tema este aceași: contactul intre mai multe civilizații cosmice. Expediții terestre și extraterestre colinda Galaxia in ideea unei continue intrajutorari. Ele par gata in orice clipa sa fure din experiența civilizațiilor mai avansate. Conflictele ramin insa destul de schematice, dar personajele incep sa fie conturate mai ingrijit. Acțiunea se petrece in centrul unei uriașe astronave, denumita Doando, care a inglobat una dintre planetele colonizate de paminteni pentru a o transporta in alta Galaxie. Treptat, aflam povestea acestei “rapiri” cosmice de la unul dintre coloniști, care le-o istorisește celor mici. In principu, este vorba despre doua astronave calatorind prin Galaxie in scopuri diferite – una aparținind planetei Vuundo, aflata in pragul morții termice, care iși incearca prin intermediul ei ultima șansa de a descoperi un alt corp ceresc, unde sa-și poata transfera civilizația; alta, aparținind planetei Terra V, aflata in calatorie științifica spre marginile Galaxiei. Ambele sint atrase de o uriașa forța de origine gravifica, spre o planeta stranie, care hoinarește prin spațiu cu o viteza incredibila. Dupa mai multe peripeții, cele doua echipaje se intilnesc și descopera ca planeta ce-i ține captivi este, de fapt, o gigantica astronava, comandata de un creier bio-cibernetic care nu le este ostil, in ciuda aparențelor.

Intr-un final, cele doua echipaje realizeaza ca scopul detenției lor este acela de a o conduce pe Doando spre una ditre plantele lor de origine. Vuundo nu-l intereseaza pe Doando, care parasește direcția de zbor foarte aproape de ținta, spre disperarea echipajului lui “Loro”, dar lanseaza in direcția ei citeva rachete termice care-i vor ridica temperatura interna, facind-o din nou locuibila. Ajunsa in apropierea Terrei, Doando stabilește ca aceasta indeplinește condițiile introduse in programul sau de constructori și le face cunoscuta celor doua echipaje misiunea sa – trebuie sa ia contact cu o civilizație avansata, care sa aiba in stapinire o planeta apta sa reziste unei transbordari intergalactice. Povestea lui Doando este povestea constructorilor sai: civlizația lor este pe punctul de a se stinge și, pentru a nu risipi cunoștințele acumulate timp de milioane de ani, a hotarit sa construiasca mai multe astronave tip Doando și sa le trimita in Univers in cautarea altor civilizații de tip uman, care ar fi de acord sa-și schimbe amplasarea in spațiu, in vederea crearii unei confederații galactice. Pamintenii sint de acord sa o cedeze pe Terra V și pe toți cei care se vor oferi voluntari pentru acest experiment neobișnuit. Calatoria de peste un secol incepe cu o deviere catre Vuundo pentru a vedea daca implantul termic a reușit.

“Fintinile”, o povestire pe aceeași tema a contactului intre civilizații, apare in C.P.Ș.F. nr. 278/1966. Textul are forma unei parabole, lucru pus in evidența și de o scriitura poetizata, destul de apropiata de eseu. Patru personaje, numite simbolic Prudentul, Scepticul, Visatorul și Taciturnul, au primit misiunea sa inspecteze suprafața unei planete aflate in inima Galaxiei, unde le-a fost semnalata posibila prezența a unor ființe raționale de catre echipajul unei astronave aflata in trecere prin zona. Acesta a menționat un așa-zis “efect de fintina”, simțindu-se sorbiți spre pragul unei lumi ciudate, pe care nu pot s-o defineasca. Cei patru asolizeaza și traiesc, pe rind, acest efect, in urma caruia ajung intr-un univers straniu din care revin in realitatea obișnuita cu simțurile afectate puternic.

Ființa feminina care-i viziteaza pe nava și le reda capacitațile senzoriale inițiale aparține unei lumi formate numai din energie, spre a carei puritate cei patru ramin sa tinjeasca intreaga lor existența ulterioara.

“Statuia șarpelui” (1967) este un roman bine realizat d.p.d.v. stilistic, dar impraștiat in prea multe planuri uneori divergente. Autorii prelucreaza aici motivul șarpelui fantastic din perspectiva paleoastronautica: sint reinviate numeroase scene din trecutul scitic al Dobrogei, printre care și amintirea unui legendar “vizitator” extraterestru, zeificat și pietrificat in ipostaza reptiliana.

“Planeta umbrelor albastre” (1969, CPȘF 356-359) este primul text narativ al celor doi, realizat intr-un stil foarte apropiat de acela al scenariilor de film; republicat in 1993, sub titlul “Planeta fantomelor albastre”, el incearca o satira violenta la adresa exagerarilor determinate de civilizația tehnologica actuala. Acțiunea se petrece in anul 2169 pe Terra. Cosmonautul Vel Genar, prietenul sau Darn Down și soțiile acestora Ada și Mary, fac o deviație psihica și incep sa distruga automatele care se ingrijesc de bunul mers al vieții in societate. Pentru a-i vindeca, psihiatrul Tuning Clit le propune sa participe la un experiment ce se desfașoara pe o planeta dintr-un alt sistem solar, denumita “Planeta fantomelor albastre”. Aici a fost reconstituita civilizația franceza din vremea celebrilor muschetari și s-a renunțat complet la sprijinul mașinariilor electronice. Cei patru accepta și sint expediați intr-acolo, in compania celor patru muschetari, Athos, Porthos, Aramis și d’Artagnan, care au rolul de a-i proteja. Dupa ce reușesc sa se acomodeze cu surprizele planetei (printre altele, cerul este inlocuit de o lentila groasa de apa, in care se scurg, vertical, riurile), Vel, Darn, Ada și Mary traiesc o aventura in stilul romanelor de capa și spada ale lui Alexandre Dumas, cu diferența ca accentele ironice sint mai numeroase și ca aventurile par ceva mai ireale. Dupa ce au parte de citeva dueluri in hanul lui Papa Pillard și reușesc sa descopere comoara cautata pentru a salva visteria Franței de la faliment, cei opt se bat cu soldații abatelui Pauvrelieu, sint capturați și duși in fața regelui care, surprinzator, in loc sa le mulțumeasca, ii condamna la moarte. A doua zi, in momentul execuției, intervine Clit, care le explica ca totul este o uriașa farsa care se petrece chiar pe Terra, cu ajutorul unor roboți umanoizi sofisticați. Rezultatul experimentului este ca distrugatorii de mașini s-au convins de inutilitatea gestului lor și ca accepta sa traiasca mai departe in comuniune cu ele.

“Ferma oamenilor de piatra” (1970), reeditat in 1991, este al doilea text cu virtuți scenice din opera celor doi autori. In deceniul al VIII-lea, realizeaza dupa el un scenariu pentru radio, difuzat in mai multe rinduri pe postul național, dar și pe cele regionale și locale. Tema romanului este aceea a necesitații menținerii echilibrului ecologic planetar intr-un viitor indepartat, in care umanitatea a descoperit calatoria in timp.

“Paralela-enigma” (1973) aduce in prim-plan tema cyborgului, respectiv o fuziune intre un creier uman și structuri cibernetice inteligente ale unei tehnologii umane superioare, care are menirea de a cauta raspunsuri la intrebari filozofice vechi de cind lumea. Acțiunea se petrece intr-un viitor nu foarte indepartat, in care zborurile cosmice, ajunse in culmea evoluției civilizației terestre, sint intrerupte brusc din cauza unui aparent inexplicabil incident la bordul unei expediții de lunga durata.

In cursul acesteia, toți membrii expediției mor și, deoarece cauzele nu sint elucidate, zborurile cosmice sint interzise. Dupa o lunga perioada de timp, specialiștii stabilesc ca astronauții au fost lasați sa moara de Ciberdav, computerul central de bord, care, interpretind dupa un algoritm personal ordinul dat de comandantul de astronava, a intrat in conflict cu inteligența umana și a provoacat cel mai mare dezastru din istoria astronauticii. Problema este incredințata spre rezolvare savantului All, care incearca sa afle dedesubturile, construind un uriaș computer numit Hydra, inchis in maruntaiele Himalaiei, caruia ii incredințeaza enigma. Dar Hydra are nevoie de mult mai mult timp pentru aceasta și savantul, simțindu-se aproape de moarte, ii ascunde adevaratul scop al existenței și ii incredințeaza o a doua funcție – aceea de a fabrica tot felul de aparate și de unelte inteligente, necesare evoluției umanitații. Dupa decesul lui All, timp de mai multe decenii, Hydra indeplinește programul destinat ochilor curioșilor, iar in secret desfașoara complexul proces de descifrare a tainei conflictului dintre cele doua tipuri de inteligența – umana și artificiala. Evoluția Hydrei este urmarita de Yaralde, o fosta studenta a lui All, careia maestrul ii incredințeaza misiunea de a nota toate reacțiile uriașului creier artificial și, dupa un anumit interval de ani, sa le raporteze unui alt fost student al sau, Glyd, pe care-l roaga sa preia procesul descifrarii secretului Hydrei. Treptat, in jurul lui Glyd, fostul cosmonaut crescut de automate in inima cosmosului, se formeaza o echipa din foștii colaboratori și studenți ai lui All – Kobo, Tib Donar, Berry Smith, care iau act de oprirea procesului de fabricare de unelte inteligente de catre Hydra și se hotarasc sa incerce sa patrunda in interiorul tunelelor ce conduc spre creierul artificial. Dar gestul lor este intirziat și apoi stopat de catre Nino Ortiz, comandantul echipelor de savanți care o studiaza pe Hydra, și cei cinci se vad obligați sa patrunda in forța, ilegal, in munte. Dupa o serie de aventuri ciudate, in care Hydra ii captureaza pe doi dintre ei și ii studiaza in interiorul a tot felul de medii savant organizate, echipa este gata sa cedeze și sa renunțe la a mai rezolva enigma pusa de All, dar in ultima clipa doctorului Kobo ii vine ideea salvatoare: Hydra a reușit sa descifreze misterul starii conflictuale existente intre creierele artificiale din generația sa și gindirea umana și a creat un “pui”, un creier artificial bazat pe alte sisteme logice, care nu imita deloc creierul uman. El urmeaza fi implantat in navele cosmice ale viitorului ce vor relua asaltul asupra cosmosului.

“Șarpele blind al infinitului” (1977) abordeaza o tema considerata cvasidesueta: reacția pshiologica umana in fața primejdiei necunoscutuui cosmic. Este vorba despre experiența tragica a unui pilot galactic care, in cadrul zborului-test final pentru obținerea brevetului face o grava eroare de pilotaj și moare.

“Catharsis” (1984) este una dintre operele scrise independent. Tema reia, in cheie personala, o idee mai veche, aceea a mutantului, rezultanta a interacțiunii dintre creierul electronic și om. Scris in maniera policierului clasic (se simte influența maeștrilor Arthur Conan Doyle și Raymond Chandler), romanul se situeaza la limita dintre literatura mainstream, romanul cu detectivi al secolului XX și SF.

Intr-un viitor indepartat, dominat de o era tehnotronica, in care oamenii sint terorizați de ideea de viteza și de lipsa de timp care rezulta din aceasta, intr-un megalopolis inundat de reclame ce te asalteaza pe multiple planuri, chiar și in somn, oraș dominat de obsesia concursurilor sportive și a recordurilor obținute cu orice preț, este conceput un creier electronic, prin intermediul caruia societați mafiote internaționale incerca sa influențeze, de la distanța, performanțele sportivilor. Subiectul romanului este construit in jurul ideii de a realiza, cu o completa lipsa de scrupule, loturi de superatleți prin acest control la distanța cu ajutorul energiei bioplasmatice produse de instalația incriminata. Conceput pentru a produce profituri uriașe pe termen scurt, centrul de performanța sportiva Tsunami va pierde, in cele din urma, confruntarea cu aceia care vor sa ramina fideli performanțelor realizate exclusiv datorita calitaților umane.

“Incotro curge liniștea” (1991), al doilea volum personal, ne infațișeaza o extraordinara calatorie in trecut, realizata cu ajutorul unei nave cosmice, pe traseul paradoxurilor temporale. In timpul real, membrii unei familii-cobai recepționeaza la nivel cerebral informații referitoare la istoria poporului roman.

In 1990, impreuna cu George Anania, primește Premiul Eurocon pentru intreaga activitate literara, la Fayance, in Franța.

Criticul literar Romulus Barbulescu publica articole de analiza a situației literare SF contemporane in rubrica “Pulsul nostru actual”, din C.P.Ș.F., in perioada 1973-1976, sub pseudonimul Ana Barbara Rebegea.

Ca dramaturg, scrie piesa “Desparțire la marele zbor” (1982), pusa in scena la Teatrul “Ion Vasilescu”; ca scenarist, concepe scenariul filmului “Mireasma ploilor tirzii” (1984).

Coordoneaza impreuna cu George Anania redactarea antologiilor SF bilingve (romana/engleza), editate de “Nemira” in anii 1994 și 1995.Ca editor, publica, impreuna cu același George Anania, revista SF “Clipa astrala“ (1994; un singur numar).

Alte opere: “Aventura pe fluviul de hidrogen” (1969; cu G. Anania), “Insulele de aur și argint” (1969, roman; cu G. Anania), “Recviem dupa singuratate” (1983), “Fintinile” (1984; piesa de teatru), “Salciile nu pling decit seara” (1989), “Trei fulgere pe secunda“ (1989/1990), “Razboi contra Sfinxului” (1990), “Uneori, marea” (1990), “Arma secreta a speranței” (1990), “Cit de mic poate fi infernul” (1992), “Feed-back Pampero” (1994; cu G. Anania).