O noua carte ce-l are drept autor pe Michael Haulica e intotdeauna un prilej de bucurie pentru fanii acestui om-orchestra. Publicist, editor, dar, mai presus de toate, scriitor, Michael Haulica nu are nevoie de nici o prezentare pentru cei care iubesc literatura science fiction & fantasy. Millennium are placerea de a va invita sa descoperiti cel mai recent volum ce-i poarta semnatura. Transfer va fi lansat saptamina viitoare, in cadrul Tirgului de Carte Gaudeamus.

Conceptul de transfer, trecerea in corpul altui om, contra cost, o prostituție dusa la paroxism, distracție a celor bogați (in circumstanțele sale safe), dar și a celor saraci (pe piața neagra), nu este altceva decit o deghizare sub hainele scifi a unui fenomen identificabil in 70% din apartamentele bucureștene. Fie ca vorbim despre RPG-uri, fie ca vorbim despre bloggeri care nu-și asuma propria identitate. […] Pierderea identitații, cu varianta sa extrema, din aceasta carte, nu mai este de mult o umbra a viitorului. Iar pentru a fi anticipat acest lucru, William Gibson merita, intr-adevar, acest monument pe care i-l ridica Michael Haulica. Aș putea merge atit de departe incit sa afirm ca Transfer e un roman realist (și mi-aș putea susține afirmația cu argumente destul de puternice), iar ceea ce-i confera stranietatea sunt tocmai elemente despre care in ziua de azi mai mult vorbim, fara a mai avea o baza reala.

Bogdan-Alexandru Stanescu

Michael Haulica – Transfer – 224 pagini, format 125×195 mm, seria Fictiuni, ISBN 973-606-8113-85-2, Millennium Books, noiembrie 2012, pret recomandat: 25 lei.

Michael Haulica s-a nascut la 1 februarie 1955, in Armasesti, jud. Valcea. A fost redactor al suplimentelor SF Supernova, Alternativ SF si redactor-sef al revistelor Lumi Virtuale, Fiction.ro, Nautilus. In perioada 2005-2007 a fost redactor-sef la Editura Tritonic si coordonator al colectiilor „fiction.ro“ si „LIT“. In 2000, a infiintat revista electronica Lumi Virtuale, iar in 2009 a infiintat revista electronica Microtexte. In prezent, este director editorial la Millennium Books, redactor la revista Galileo si redactor-sef la Galileo Online. Detine (sau a detinut) rubrici permanente de F&SF in Observator cultural, Stiinta & Tehnica si Dilemateca. Textele lui au fost traduse in limbile engleza, franceza, maghiara, ceha, croata, bulgara, daneza, japoneza.

Volume publicate: Madia Mangalena (proza scurta, Institutul European, 1999; reed. Eagle Publishing House, 2011); Despre singuratate si ingeri (proza scurta, Karmat Press, 2001); Asteptind-o pe Sara (roman, Millennium Press, 2005; reed. Tritonic, 2006); Nu sint guru (publicistica, Ed. Tritonic, 2007); Povestiri fantastice (proza scurta, Millennium Press, 2010); …nici Torquemada (publicistica, Millennium Books, 2011).

Antologii editate: AtelierKult. Povestiri fantastice (Millennium Press, 2005); Millennium Fantasy & Science Fiction 1 (Millennium Press, 2009), impreuna cu Horia Nicola Ursu; Dansind pe Marte si alte povestiri fantastice (Millennium Press, 2009).

Premii: Dan Merisca 1992, Vladimir Colin 2000; RomCon 2001, pentru volumul  Madia Mangalena si pentru cea mai buna prezenta pe internet (Lumi Virtuale); SIGMA 2002 (pentru Despre singuratate si ingeri); RomCon 2003, pentru cel mai bun site si pentru cea mai buna revista (Lumi Virtuale); RomCon 2004, pentru publicistica si pentru cea mai buna revista (Lumi Virtuale); Marian Mihai 2005; KULT 2005, pentru cea mai buna povestire („Vremea zapuselii“); „Omul anului“ la Galele AtelierKult 2006; SRSFF 2009, pentru promovarea literaturii science fiction; premiul Galileo 2012 pentru nuvela „Povestea lui Calistrat Hadimbu”.

Este membru al Uniunii Scriitorilor.