Ildiko Balmus, femeia care vorbeste cu Dumnezeu

Sta pe o canapea privindu-si cu infinita dragoste baiatul cel mic, boboc intr-ale invataturii, “luminai ochiilor ei. Cand ma vede, se ridica brusc in picioare, ma priveste ca pe o carte deschisa in care uneori citesti versuri tulburatoare, apoi ne sarutam reciproc de parca suntem doua vechi prietene pe care doar timpul le-a despartit. Nu apuc sa ma prezint, ca ma trezesc ca Ildiko imi si spune asa, hodoronc-tronc, cateva lucruri pe care tot incerc sa le arunc din amintirile mele, plus inca doua-trei despre prezent si tot atatea despre viitor. Mi-ar spune ea si mai multe, insa se vede cu ochiul liber ca m-au trecut fiorii. Ildiko Balmus zambeste si pare ca toate obiectele din casa se grupeaza cumva imprejurul ei, par ca o recunosc atunci cand vorbeste, par ca se aduna intr-un fel special, ilustrandu-i spusele. Ma asteptam ca ea, femeia cu cele mai mari puteri din Europa, sa arate altfel si, mai mult decat atat, sa aiba un comportament diferit de noi, muritorii de rand. Dar, surprinzator, clarvazatoarea nu se deosebeste cu nimic de ceilalti. Poate doar ochii o tradeaza uneori. Ochii ei ,care vad si bune si rele. Ochii care plang printr-un colt al camerei atunci cand vede ca un pacient isi scoate din buzunar ultimii bani necesari tratamentului ce-i poate salva viata, iar ea il refuza politicos pe motiv ca “are Dumnezeu grija sa facem bani din alta partei. Ochii din care curg lacrimi de bucurie atunci cand omul venit la ea ca la o ultima speranta se reintoarce si a doua, si a treia oara si… peste mult timp nu pentru vreo sedinta de bioenergie, ci doar asa, ca sa-i sarute mana calda celei care l-a reinvatat ce inseamna sa traiesti. Se recomanda simplu, bioenergetician, desi nimeni pana acum n-a reusit sa descopere despre ce fel de energie este vorba. O energie data de Divinitate. Si atat. Nimic mai mult. Fara analize, fara injectii, fara investigatii traumatizante, Ildiko iti spune cu o precizie de ceasornicar boala pe care o ai. Apoi mainile sale “sfintei, cum le place celor care-i trec pragul sa spuna, te insanatosesc grabnic.

Apartamentul micut al clarvazatoarei e plin ochi de oameni pentru care speranta s-a redus la un singur cuvant: Ildiko. Asteapta cuminti si intr-o liniste desavarsita sa le vina randul la un strop de fericire. Si parca auzi suspinul Maicii Domnului amestecat cu murmurul rugaciunilor lor… Asa, invesmantata in alb, locuinta clarvazatoarei pare o casuta din povestile fermecate cu printi si printese, transformati peste noapte in copiii ei. Nimeni nu mai stie numarul celor care au trecut pragul casei lui Ildiko, de aici din Bucuresti sau din Brasov, unde a stat ani la rand. Dar, in orice loc al tarii ar fi, oamenii o urmeaza cu infinita credinta. Mogaldete negre, doua batrane cu fuste lungi si basmale legate intr-un “moti (ca femeile din Oltenia), cu doua cozi subtirele si impletite, iesindu-le de sub coltul naframelor, strang in mainile lor cu venele ce dau pe dinafara de atata munca cateva fotografii de familie. Una dintre ele, ce pare cea mai mandra femeie din lume, isi cauta baiatul disparut de mai bine de doi ani. A venit aici, la femeia care stie tot si stie ca nu se va intoarce acasa decat dupa ce Ildiko ii va spune adevarul pe care-l cauta cu disperare de multa vreme. Si nu va renunta pentru nimic in lume, chiar daca acesta va fi ultimul drum din viata ei. Cealalta, csre seamana mult prea mult cu o maicuta, a ajuns aici cu tot sufletul, “in Bucurestiul asta plin de zgomotei tocmai din apropiere de Timisoara, pentru ca niciun doctor din lumea asta nu i-a gasit leacul. Si a vazut cu ochii ei cum o vecina a plecat in carucior si s-a intors pe picioare dupa numai sapte zile cat a stat in Bucuresti la “doamna Ildikoi. Si e convinsa ca “doamnai ii va lua de pe umeri, pentru totdeauna, suferinta care ii macina trupul si sufletul.

Din camera unde Ildiko Balmus face minuni, iese un prichindel cu figura de inger. E o fetita de numai 4 anisori, nascuta oarba, dar care dupa cateva luni de “terapiei a inceput sa zareasca si, mai mult de atat, sa se plimbe cu bicicleta. Desi, teoretic, pare incredibil, iar toti medicii oftalmologi consultati de parinti au ramas fara cuvinte, pentru micuta lucrul acesta a fost posibil. Copilul a inceput sa vada! “Si va vedea la fel de bine ca noi toti, spune repede Ildiko, ghicindu-mi gandul, doar ca mai are nevoie de cateva sedinte. Cu credinta si dragostea parintilor ei si cu ajutorul meu va deveni o frumoasa domnisoara invidiata de toti. Domnul vede cugetul omuluii. Clarvazatoarea roteste privirea printre pacienti si brusc ii spune unui tanar sa dea urgent un telefon acasa pentru ca cineva drag din familie a avut un accident. Speriat, baiatul formeaza numarul apoi scoate un urlet: “Pe mama calcat-o masina. Trebuie sa plec. Ce sa fac? Doamne, ajuta-ma!i. Clarvazatoarea il linisteste, spunandu-i ca mama e in siguranta, “il maseazai mai mult cu forta, apoi ii strecoara in mana o hartie de 50 de lei. “Ia repede un taxi si fugi la spital. Daca e nevoie de mine acolo, ma suni si ajung cat pot de repedei. “E posibil ca cineva sa stie tot?i, ma trezesc intreband. “Eu stiu, zambeste femeia, desi uneori nu e bine. Nu-i prea placut sa merg pe strada si sa stiu tot ce se intampla cu omul de langa mine. Dar daca Dumnezeu a vrut sa fie asa, inseamna ca a avut el un scop. Dumnezeu nu greseste niciodata. Doar noi, oamenii, ca n-avem incredere si rabdarei.

“Cand aveam 12 ani, continua Ildiko, parintii au observat ca ceva nu e in regula cu mine. Citeam si scriam pe intuneric. Speriata, mama m-a dus la un neuropsihiatru, care m-a internat in spital si mi-a facut toate investigatiile posibile. Dupa cateva zile, medicul m-a chemat in cabinet ca sa vada cu ochii lui. I-am aratat ce stiam si i-a spus atunci mamei ca nu exista explicatie stiintifica pentru mine. Pur si simplu, sunt paranormalai, spune femeia, in timp ce mainile ei maseaza spatele unei domnisoare. Pare a fi o zana buna, ale carei degete ar lua forma unei baghete fermecate cu care ii atinge pe cei care vin la ea, iar acestia se insanatosesc brusc. Pentru toti cei care vin la ea, Ildiko e lumina care raspunde la strigatele lor de disperare. Dar asta numai daca-si leapada de la ei toate faradelegile prin care au pacatuit, si-si fac rost de o inima noua “si un duh noui. “Sunt mai buna ca un tomograf, glumeste Ildiko. Stau langa oameni si vad totul ca-n palma. Niciodata nu mi-am explicat cum, dar stiu un singur lucru. Eu nu le dau energia mea, ci doar surplusul pe care-l primesc eu de la Dumnezeu. Vad organele in culori, dar nu vreau sa spun mai multe despre secretele meseriei pentru ca m-am saturat de atatia imitatorii. Pana acum, femeia cu cele mai mari puteri din Europa a vindecat boli de ficat, de stomac, fibrom, sterilitate, hernie de disc si cazuri grave de leucemie, ciroza si orbire, si chiar doua cazuri de SIDA.

Dar despre asta nu vrea sa vorbeasca pentru ca “eu nu fac nimic. Singurul care rezolva e Dumnezeui.

E cautata pentru a rezolva cele mai grele cazuri de crime, rapiri, furturi sau sinucideri. “Latura asta a clarviziunii mi-am dscoperit-o la 13 ani, cand o vecina din blocul in care locuiam m-a chemat la ea acasa. Stand de vorba, deodata ca-si cauta fiica, disparuta cu cateva saptamani inainte. Mi s-a aratat asa, ca intr-un film totul. Ca fata ei e acasa, omorata de sotul ei cu 37 de lovituri de cutit si ca el s-a spanzurat in aceeasi camera. Ba, mai mult, le-am aratat si locul unde e arma crimei si le-am spus sa cheme urgent politiai. La inceput, toti au crezut ca la mijloc e imaginatia ei de copil, dar cand autoritatile au venit s-a demonstrat ca fetita a avut dreptate. Vestea despre puterile ei s-a dus pana hat, departe, de atunci si pana in prezent Ildiko Balmus descoperind mii de cazuri si fiind, la un moment dat, “cooptatai de Securitate. Nu-i e usor sa-si aminteasca nici de anii cand colabora cu “domnii securistii, nici de perioada in care a stat in America, iar cei de la FBI si CIA incercau prin tot felul de mijloace s-o determine sa colaboreze si cu ei. “Mi-au oferit atunci un cec in alb si tot confortul din lume. Dar dorul de copiii mei m-a adus acasa. Si, in plus, ce sa caut eu acolo? De mine are nevoie toata lumea nu numai o parte. De-asta mi-a dat Dumnezeu harul acestai, se destainuie femeia. Cred ca cele mai frumoase maini pe care le-am vazut vreodata sunt ale lui Ildiko.

Sunt mainile carora nu li s-a parut prea greu sau prea umilitor sa scurme in pamant in cautarea adevarului sau sa ingrijeasca trupuri chinuite de boala. Intr-o lume in care viata si moartea danseaza impreuna valsul suferintei si al rautatii, ai putea crede ca nu mai e nimic de facut si ca tot ce-ti mai ramane e sa te afunzi in mizerie. Ei bine, in tot acest haos, o femeie simpla, purtand pe umeri grija a cinci copii minunati, detine instrumentul cu care schimba totul: darul dat de Divinitate. “

O cagula neagra si nenumarate prosoape. Incepe demonstratia “citirii in intunerici. “Dupa ce-mi voi pune prosoapele, sa scrieti, domnisoara, pe o bucatica de hartie alba un cuvant. Oricare ar fi el si in orice limbai, imi spune raspicat Ildiko.

Clarvazatoarea se leaga strans, asa incat nici cea mai mica raza de soare sa nu patrunda. Stingem si lumina. Femeia se plimba din loc in loc intr-o liniste ce pare vesnica si pret de cateva minute scoate sunete ciudate ce nu pot fi descrise in cuvinte. Alte cateva momente de concentrare maxima si sunete venite parca din eter si clarvazatoarea spune cu un glas ce aduce mai degraba cu un tunet: “Dumnezeui. Acesta e cuvantul?, ma intreaba Ildiko, in timp ce-si scoate prosoapele cu o miscare brusca. Da, acesta e cuvantul scris de mine cu litere de-o schioapa pe hartia imaculata. Dar cum e posibil asa ceva? E tulburata, tremura din toate incheieturile, dar pe fata i se citeste o imensa bucurie: a recunoasterii meritului sau. Chiar daca de fata e un simplu jurnalist ca mine. Asta are prea putina importanta. Important e pentru ea ca, inca o data, cineva o crede. Pentru ca-i e tare greu sa tot incerce sa povesteasca cuiva ce simte, ce face si mai ales cum face pentru ca nu intelege nici ea. Asta e “povarai ei, pe care o duce cu sine la nesfarsit. “Cand ma concentrez, ies din corp, iar spiritul meu vede exact ce e pe hartie.

Eu nu inteleg in acel moment semnificatia celor scrise, totul imi apare ca o fotografie si simt asa, ca o strafulgerare in cap, si in acea secunda rostesc, fara sa-mi dau seama, tot ce e in fata meai, spune Ildiko. “

Telefonul suna si de la capatul celalalt al firului o voce de barbat multumeste printre sughituri de plans clarvazatoarei. Cu doar doua zile inainte, era pe cale sa-si piarda atat femeia, cat si pruncul din pantecele ei, din cauza unei hemoragii puternice cauzate de o… simpla cearta la locul de munca. Ildiko e mai fericita ca niciodata pentru ca “nimic nu e mai frumos pe lumea asta ca un copili. Din camera alaturata, un cantecel interpretat de Alin, micutul ei, rasuna in tot blocul, spart din cand in cand de vocea tatalui, care incearca sa-l determine sa “mai facem cate un betisor ca maine doamna te va certai.

Cine sunteti dumnevoastra, doamna Ildiko Balmus?, o intreb pe femeia care m-a facut sa vad viata cu alti ochi. Eu?, spune cu un glas usor de parca ar vrea sa nu trezeasa ingerii care-i stau alaturi. “Eu sunt, vorba Maicii Tereza, poate un creion de care se serveste Dumnezeu atunci cand vrea sa scrie ceva.i Eu as spune ca Ildiko e omul care a reusit sa dea clipei un scop nelasand-o sa plece saraca, goala si trista. Ne luam ramas bun asa cum ne-am intalnit: ca niste vechi prietene pe care le-a despartit doar timpul si las in urma mea o camera dintr-un bloc din buricul Bucurestiului in care se simte un aer proaspat ca o respiratie de inger… Si totusi, cine sunteti dumneavoastra, doamna Ildiko Balmus?