Am o mare problema cu Portugalia. Problema care reapare cu cateva saptamani inainte de fiecare plecare. Are mult prea multe orasele, satucuri, locsoare izolate si plaje pe gustul meu. Atat de multe inca de fiecare data cand cumpar bilete de avion mi le iau pentru o perioada mai lunga de o saptamana, sa-mi ajunga, si constat, de fiecare data, ca mi-ar trebui cel putin dublu ca sa vad tot ce as vrea sa vad.

Asa am patit si acum. Biletele catre Lisabona mi le-am cumparat in decembrie, cand am prins o oferta foarte buna pe TAP (210 euro), insa planurile de vacanta am inceput sa mi le fac in urma cu vreo doua saptamani. Si am tot adaugat acolo pin-uri pana cand am ajuns laaaaa…

…8 zile si o mie de locuri de vazut, in conditiile in care o luam si pe bebe Ana cu noi

Casutele reprezinta locurile in care avem cazare, iar restul sunt obiective turistice sau mai putin turistice pe care vrem sa le vedem. Iata doar cateva dintre ele:

In Beiras

Praja de Mira – un satuc de pescari care incet incet incepe sa devina o statiune, fara sa fie insa puternic atins de turism. Poate apuc sa vad cateva palheiros – casutele cu dungulite in care stateau pescarii.

Penela, cu al ei castel fortificat si satucul Rabacal cu a sa branza preparata dupa o reteta specifica locului.

Turul castelelor de granita: Fiqueria de Castelo Rodrigo, Pinhel, Almeida si Mendo

Monsanto, votat in 1938 ca cel mai portughez satuc portughez Casele de aici coexista cu imensii bolovani de granit.

Piodao, catunul cu case intunecate, dar atat de fotogenice.

Palatul Bussaco si gradinile sale

Asta pe langa mult mai cunoscutele Coimbra, Aveiro si Viseu.

In Alentejo

Marvao – “the serene medieval hamlet”

Mertola, cu casutele ei albe si aer de muzeu

Monsaraz – oraselul medieval aflat la granita cu Spania

Palatul Ducal din Vila Vicosa

Si, bineinteles, atractiile cunoscute ale zonei: Evora si Beja.

Buuun, chiar si cel mai optimist calator isi da seama ca n-avem cum sa vedem atat de multe locuri in atat de putin timp. Si-atunci va cer voua ajutorul. Daca ati fi in locul meu ce-ati alege din lista de mai sus? Cinci obiective/orase. Cinci si nu mai multe.

Daca strangem cel putin 10 sfaturi, o sa fac un top si o sa am grija sa vizitez cele mai votate trei locuri de unde o sa ma intorc cu impresii si muuulte poze. Plus un pachetel cu bunatati din Portugalia pe care o sa-l ofer unuia dintre voi, cei care ma ajutati sa-mi fac traseul.

Deci, voi unde ati vrea sa ajungeti?

Surse poze:Penela by mariag, Almeida by lostinbrittany, Monsanto by Samuel Santos, Piodao by Jocampos, Palatul Bussaco by Anlopelope, Marvao by mbac, Mertola by dalbera, Monsaraz by Nuno Carvalho, Palatul Ducal by ivogomes 

LATER UPDATEMultumesc tuturor pentru raspunsuri. Topul final arata asa:

Monsanto 8 voturiPiodao 8 voturiMonsaraz 6 voturi—Bussaco 5 voturiMertola 4 voturiPraja da Mira 4 voturiMarvao 3 voturiEvora 3 voturiVila Vicosa 2 voturiPenela 1 votturul castelelor de granita 1 vot

Asa cum v-am promis, am fost in cele mai votate trei locuri si m-am intors cu tolba plina cu povesti. Si cu ceva pentru fiecare dintre cei care au votat. Maine va dezvalui ce contine pachetul  cu bunatati si aflam la cine ajunge

LATER LATER UPDATESiiii…castigatoarea pachetului cu bunatati din Portugalia este….Catalina. Felicitari. La ea o sa ajunga un borcanas cu Geleia de Porto Tawny (jeleu din vin de porto), un borcan cu Doce de abobora com Amendoa (gem de dovleac cu migdale) si o sticla de Castanha.