Jocurile video oferă multe în ceea ce privește divertismentul, dar există un lucru care nu le-a reușit prea mult: să stârnească amuzamentul.

Cu toate acestea, au apărut pe parcurs și câteva jocuri în care se pune accentul principal pe comedie sau, cel puțin, aceasta are o voce proprie. Iar altele conțin umor care nu s-a aflat nicicum în intenția designerilor nu l-au intenționat niciodată.

Dacă puterea unei glume stă în felul în care este spusă, unele jocuri video au reputația de a nu fi amuzante. Umorul este greu de implementat în jocuri. Este prea ușor pentru jucători să se încurce în timpul pe care îl au la dispoziție, să se îndrepte în sensul greșit atunci când ploaia de lovituri este livrată sau să oprească jocul chiar înainte ca poanta bine plănuită să fie lansată. Mai mult, jocurile video tind să fie suprasaturate de dorința de triumf și de succesul care constă în atingerea obiectivelor.

Pokerul profesionist este o afacere serioasă. Pentru a ajunge la o stare de spirit aproape zen, care îți permite să știi când să faci o mișcare, ai nevoie în primul rând de concentrare, disciplină și stoicism. Cu toate acestea, chiar și în plină luptă, când pariurile, bluff-urile și jetoanele par a fi o ploaie continuă, întotdeauna este loc pentru o glumă sau două. De această părere este și Keith Becker, jucător profesionist de poker, pentru care râsetele din chat atunci când face streaming sunt elementele pe care le iubește cel mai mult la streaming, deoarece ajută la crearea de conexiuni puternice. A existat întotdeauna o subcultură a comediei în poker. Jucătorii de poker din Texas erau cunoscuți pentru că spuneau glume, iar masa de poker era locul perfect pentru a aduna un public. Fie că a fost o povestire măreață, o mână care a mers anapoda sau o glumă rapidă, jucătorii și-au găsit timp și pentru distracție.

Un joc care folosește umorul ca principal element este Octodad: Dadliest Catch. Premisa în sine este plină de umor: jucătorul trebuie să manevreze protagonistul prin provocări din ce în ce mai complexe, în timp ce încearcă să ascundă faptul că este un cefalopod îmbrăcat în haine familiare ochiului uman. Dar cele mai amuzante momente ale jocului vin din slapstick-ul său. Octodad este incredibil de greu de controlat; membrele lui se clatină și zboară în direcții aleatorii, ducând la scene absurde, precum una în care încerci să te machiezi în oglindă sau alta în care vrei să pui o verighetă pe degetul unei viitoare mirese.

Comedia poate apărea și din erorile de programare. Într-adevăr, umorul neintenționat în jocuri pare să aibă un tip aparte de potențial astăzi. Un exemplu în acest sens ar fi o compilație video populară de erori din jocul Skate 3. Ea arată un personaj care încalcă legile fizicii, cum ar fi topirea în pământ sau plutirea în aer. Acest lucru ar fi nefiresc chiar și într-un astfel de joc, un fapt care i-a amuzat pe mulți jucători – videoclipul a fost vizionat de peste 3,6 milioane de ori pe YouTube.

Modul în care jucătorul interacționează într-o scenă poate fi, de asemenea, o sursă extraordinară de umor. Atunci când jucătorii subminează jocurile video austere, cu un buget mare, cu un comportament inflexibil, rezultatele de modificare a circumstanțelor pot fi amuzante. O scenă timpurie din jocul Heavy Rain reprezintă propriul său moment umoristic preferat într-un joc video. Atunci când soția personajului principal îi cere acestuia să aranjeze farfuriile pentru cină și tu, ca jucător, trebuie să miști ușor stick-ul gamepad-ului pentru a nu deteriora farfuriile, poți transforma întreaga situație în ceva neașteptat, cum ar fi, să faci mare zgomot aruncând farfuriile pe masă. În aceste circumstanțe, soția lui Ethan doar îl admonestează, strigându-i numele iar și iar. Umorul poate apărea astfel atunci când se iese din zona de „Așa trebuie” și se apealează la răsturnări de situație care surprind și stârnesc râsete.

Umorul mai complex, cum ar fi parodia, este, de asemenea, din ce în ce mai posibilă în jocurile video, deoarece mediul are deja zeci de ani în spate. Astăzi, când jocurile sunt o formă culturală stabilită, jucătorii au un set uriaș de așteptări înrădăcinate; este destul de probabil ca un jucător să fie surprins cu o formă de comedie.