Astazi as vrea sa aduc in discutie un subiect de suflet. Dupa cum corpul nostrum are nevoie de hrana si apa, tot asa si mintea noastra are nevoie de cultura, de relaxare prin arta.

Desi suntem in plina recesiune, lipsa banilor este o realitate in vietile noastre, totul este dat peste cap, casniciile nu mai rezista, natalitatea scade, in toata aceasta viata plina de provocari zilnice ar trebui sa existe un izvor din care sa ne adapam, ar fi necesar sa pastram spiritual viu, sa ne entinem optimismulsi buna dispozitie.

Intr-o lume a computerelor, in era filmelor seriale care ne arata ce viatagrea au politistii si doctorii I ce oameni integri sunt ei, o pauza de teatru ar fi binevenita.

Din pacate a merge la un teatru nu mai este o bucurie, o placere. Stam la bere, mergem la restaurante, plecam in strainatate ori zabovim la colt de strada vorbind… “vorbe”. 

Cateodata chiar ne simtim goliti de ganduri si sentimente, nu mai gasim nici un izvor din care sa ne adapam nevoia de bine, de liniste si ne intrebam de ce am ajuns in situatia asta.

Dragele mele, observ cu parere de rau ca pentru a avea o pauza totala de “civilizatie” , trebuie sa facem eforturi din ce in ce mai mari. Un efort de doua ore saptamanal sau de o ora zilnic in care sa mergem la un film deosebit, la un spectacol sau in care sa evadam pur si simplu alaturi de niste personaje din vreo carte sunt foarte greu de obtinut.

Mai mult decat atat, cand o facem ne supunem regulilor noii civilizatii. Nu mai mergem sa vedem un Ibsen, mergem sa vedem dragostea care dureaza trei ani, nu mai citim Balzac sau Hardy, toata lumea citeste cari motivationale, nu mai mergem sa ascultam o slujba la biserica pentru bucuria si linistea pe care le ofera acestea, mergem sa socializam. Pacat, pentru ca pierdem tot ceea ce este mai frumos.

Imi amintesc ca, in vreme de restriste (adica pana in 1989) citeam cu drag Dama cu camelii sau Femeia la treizeci de ani, ori poate Departe de lumea dezlantuita, ori O tragede Americana, Rosu si Negru, Pe aripile vantului.

Astazi copiii nostri vad filmele, citesc recenziile, pierd exact mirosul de hartie tiparita, au deja figurile personajelor principale stabilite de vreun regizor.

Agatha Christie cu cei zece negri mititei ori Hercule Poirot ne tineau treji pana dincolo de miezul noptii.

Zilele de sfarsit de saptamana ne aduceau la un spectacol dpa vro piesa a lui Shakespeare. Nenea Iancu, ne faceau sa visam la Bucurestiul vechi, la flasnetari si sete de cunoastere.

Dragele mele, incercati sa nu evitati o sala de spectacole in care emotia pluteste in aer. Asa putem sa ne incarcam si sa plecam plini de ganduri bune intr-o viata gri. Din energia interioara devenim mai puternice, scapam de inhibitii prost intelese, de timiditati puerile.

Asadar fiti spontane si, cand ajungeti in dreptul unui teatru intrati si cereti pline de incredere un bilet la piesa urmatoare.

Pentru ca anii zbor iar noi ne pierdem in timp. Si e pacat…