Predictia guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, „este probabil sa intram intr-o noua perioada in care in Romania vor intra masiv capitaluri”, nu s-a materializat. Investitiile straine sunt mai mult credite intre investitorul strain si firma rezidenta. Astfel, la 11 luni din 2012, investitiile straine directe de 1,44 miliarde de euro au fost compuse din 967 milioane de euro credite intra-grup si doar 473 milioane (32,84%) participatii la capital, consolidate cu pierderea neta.
Este pentru prima oara dupa 2007, cand creditele intre compania-mama din strainatate si subsidiara autohtona depasesc investitiile propriu-zise. In 2011, de pilda, raportul credite – investitii era de 25% – credite si 75% – participatii la capital.
Asadar, investitiile straine directe in Romania, nu doar ca s-au redus de la 8,6 miliarde de euro in perioada ianuarie – noiembrie 2008, la doar 1,44 miliarde (au scazut de sase ori), ci si „calitatea” lor a avut de suferit, in sensul ca sumele intrate nu raman aici, ci trebuie inapoiate la un moment dat actionariatului strain.
Sigur ca intre nivelul ridicat al rezervelor minime obligatorii (RMO) si acesti “hot money” – considerati investitii – exista o legatura. In conditii normale, companiile internationale, cum ar fi marile lanturi de magazine, isi constituie depozite la banci din tara de origine, care, la randul lor, constituie depozite la banci-fiica din statele unde respectivele companii au entitati subordonate si le acorda acestora din urma, pe baza depozitelor, finantari.
Problema se complica insa atunci cand o parte importanta a depozitului constituit ajunge la banca centrala sub forma RMO si genereaza costuri mari. Atunci compania prefera sa nu se mai complice cu bancile, ci ii da direct marfa entitatii din strainatate – la un pret ceva mai mare, ca un echivalent de dobanda – pentru ca daca dai bani sau marfa in Romania e cam acelasi lucru, in conditiile in care exista deficit de produse.
Dupa care compania-mama nu ii cere subsidiarei imediat banii inapoi pe marfa transferata – ii lasa entitatii subordonate sa-i utilizeze si pentru cumpararea de produse autohtone – “linie de credit” intra-grup pentru care se platesc insa penalitati de intarziere ca sa se mai reduca si ceva-ceva din impozitul pe profit.
Merita remarcat faptul ca desi trendul general al investitiilor straine a fost descrescator, nivelul creditelor intra-grup a crescut. Cu alte cuvinte, in timp ce participatiile de capital s-au „prabusit” de la 1,2 miliarde de euro in 11 luni din 2011 la numai 473 de milioane, imprumuturile intre investitorul strain si firma rezidenta s-au dublat, de la 440 de milioane, la 967.
Investitiile de 1,64 miliarde din 2011 s-au situat, de fapt, la 1,39
Inca un „amanunt” care trebuie semnalat este ca investitiile straine directe de 1,44 miliarde de euro, arata, la prima vedere, ca au avansat cu 3,8%, fata de fluxurile investitionale de 1,388 miliarde din 11 luni ale anului 2011. Insa aceste din urma cifre au suferit o ajustare de 15%, de la 1,639 miliarde de euro – prima estimare din anul 2011. Daca si fluxurile investitionale de sub 1,5 miliarde de euro din perioada ianuarie-noiembrie 2012 s-ar reduce cu 15%, atunci ele n-ar mai fi mai mari, ci mai mici decat in perioada similara din 2011, si n-ar mai finanta o treime din deficitul de cont curent, ci, mai degraba, un sfert.
Precizam ca in prima parte a anului 2011, cand guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, spunea ca „este probabil sa intram intr-o noua perioada in care in Romania vor intra masiv capitaluri”, Guvernul nu mai prididea cu taierea salariilor bugetarilor si majorarea taxelor. Ce sens avea sa se restranga consumul daca investitiile veneau asa cum se astepta Isarescu?! In cele din urma, BNR, prin vocea viceguvernatorului Bogdan Olteanu, a recunoscut ca nu mai intra bani din strainatate.
Ce mai trebuie mentionat este ca in ciuda stradaniilor autoritatilor de a reprima consumul, acesta e posibil sa nu se fi micsorat, ci sa fi migrat spre economia informala. Iar atragerea unei parti din ce in ce mai mari a activitatii in economia subterana explica de ce cresc preturile in economia la vedere. Faptul ca retailerii vand mai putin si colecteaza cantitati din ce in ce mai mici de carne-lapte-oua ii conditioneaza sa mareasca preturile, in incercarea de a-si conserva cat mai mult din marjele de profit. Marfurile, fara taxe majorate, stateau bine in pret. Din pacate, povara fiscala a devenit mai grea si produsele ca sa se cumpere pleaca exact in zona unde nu sunt taxate.
