Lipsa creditarii a fost principalul factor care a pus in dificultate financiara companiile mici, generand un numar insemnat de insolvente in perioada 2010 – 2012, a declarat, vineri, directorul companiei de consultanta Transfer Pricing Services (TPS), Adrian Luca, intr-o conferinta de specialitate.

“Este un lucru comun sa vorbim despre pierderi in vreme de criza. Lipsesc, insa, analizele care sa arate dimensiunea exacta a fenomenului. Spre exemplu, cat de mare este segmentul companiilor care inregistreaza pierderi mai multi ani la rand. Acum, cand se implinesc cinci ani de la declansarea oficiala a crizei economice globale, putem face o analiza suficient de completa, inclusiv asupra faptului ca unele companii au reusit sa isi creasca afacerile”, a spus Luca, scrie Agerpres.

In perioada 2008 – 2012, aproximativ 40% dintre cele mai mari 2.000 de companii romanesti (dupa cifra de afaceri) au inregistrat cel putin un an de pierderi nete, iar aproximativ 16% au avut pierderi in cel putin trei ani. Daca se iau in calcul pierderile din exploatare (activitatea curenta a intreprinderii), aproximativ 37% din companiile din esantion au inregistrat cel putin un an de pierderi, iar aproximativ 12% au avut pierderi in cel putin trei ani.

Rezultatele cercetarii vizand gradul de cronicizare a pierderilor in randul companiilor romanesti, realizata de compania de consultanta Transfer Pricing Services, arata si faptul ca cifra de afaceri anuala per angajat a fost de doua ori mai mare intr-o companie cu actionariat nerezident decat in cele cu actionariat rezident.

“Faptul ca aproximativ una din doua companii din esantion a raportat cel putin un an de pierdere, aproximativ una din patru companii ramane pe pierderi timp de doi ani, iar aproximativ una din sase companii pentru o perioada de trei ani constituie un factor major de risc in primul rand pentru compania respectiva, dar si pentru pentru mecanismul economic in general. In teorie cel putin, nu este sustenabil ca o companie sa functioneze in pierdere ani la rand. Intervin forte externe, cum ar fi Fiscul, dar, cel mai repede, forte interne (presiunea actionarilor) care, in final, duc la restructurarea pe baze sanatoase a afacerii respective, astfel incat aceasta sa genereze castiguri si nu pierderi”, a explicat Adrian Luca.

Studiul TPS a luat in calcul si diferente intre comportamentul companiilor cu actionar majoritar rezident (1.096) si cele cu actionar majoritar nerezident (8.882).”Cifrele ne aduc, insa, si o veste buna, pe care o putem considera principala concluzie a analizei TPS. Multe din companiile care au raportat pierderi 1-2 ani fac eforturi si reusesc sa se redreseze, contrazicand, astfel, cliseul ca pierderile sunt folosite ca forma ascunsa de finantare”, a precizat seful TPS.

Ponderea nerezidentilor care au inregistrat pierderi in perioada 2008 – 2010 este, in medie, dubla fata de ponderea rezidentilor cu pierderi.

Conform indicatorilor rezultati din afacerea de baza, studiul releva o diferenta mai pronuntata intre profitul ‘operational-net’ in cazul nerezidentilor. La sfarsitul anului 2012, ponderea companiilor care au inregistrat marje de profit operational intre 1% – 5% este de 41% in cazul rezidentilor si de 30% in cazul nerezidentilor.

“Fara sa respinga optimizarea fiscala, care este dreptul companiilor de a folosi metodele legale pentru a-si usura povara fiscala, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) este ingrijorata de faptul ca se abuzeaza de actualele conventii si, astfel, se reduc considerabil sumele pe care ar trebui sa le incaseze statele, mai ales din impozitul pe profit. Cu toate acestea, managerii companiilor romanesti nu au o reactie proactiva fata de echipele de control fiscale, companiile stiu ce obligatii au, dar mai putin ce drepturi”, a adaugat Luca.

TPS a fost infiintata de Adrian Luca, unul dintre primii specialisti din Romania in domeniul preturilor de transfer. In 2012, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 500.000 de euro, iar pentru 2013 estimeaza ca aceasta va creste la 700.000 de euro, avand 250 de clienti. TPS este deja prezenta pe piata din Serbia, iar pana la sfarsitul anului va deschide o subsidiara si in Ucraina, pentru ca in 2014 sa puna bazele unui parteneriat in Rusia.