Rezervele de aur ramase in tari straine e un subiect sensibil nu doar pentru Romania. In ultima perioada, mai multe tari precum Germania, Elvetia, Olanda, Ecuador sau Venezuela, pentru a aminti doar pe cateva dintre acestea, isi vor aurul inapoi. Problema e ca asa cum banii s-au falsificat prin inflatie si prin ruperea legaturii lor cu etalonul aur sau alte metale pretioase, exista tot mai multe voci care spun ca de fapt exista foarte mult aur falsificat in rezervele SUA sau ale altor tari. Cu alte cuvinte, nu e sigur daca aurul adevarat se va mai returna vreodata, scrie portalul zerohedge.
Romania a cerut de mai multi ani Rusiei ca sa-i dea tezaurul inapoi. Anul trecut, Venezuela a cerut Bancii Angliei sa-i returneze 90 de tone de aur.
Curtea Suprema Germana a decis recent ca Germania trebuie neaparat sa auditeze propriile rezerve de aur tinute in banci straine precum SUA, Anglia si Franta. Concret, responsabili germani vor merge efectiv la Federal Reserve si la Banca Angliei pentru a inspecta situatia. Astfel, Germania va repatria 150 de tone de aur pentru a-i testa puritatea.
Bloomberg aminteste ca guvernul Ecuadorului a cerut Bancii Nationale sa repatrieze a treia parte din detinerile de aur ale tarii in strainatate cu scopul de a sustine cresterea economica nationala. Mai precis, declaratia a fost facuta de Carlos Carrasco, seful agentiei fiscale a Ecuadorului.
Carrasco a spus ca finantatorii Ecuadorului ar putea repatria aproximativ o valoare de 1,7 miliarde de dolari si tot ar putea fi indeplinite obligatiile catre clientii internationali. Discutia a avut loc in contextul in care guvernul propunea majorarea taxelor asupra bancilor in vederea finantarii subventiilor pentru cei nevoiasi din tara sud-africana.
De asemenea, patru membri ai Parlamentului elvetian solicita Elvetiei sa-si ceara aurul inapoi. Aceleasi discutii sunt si in Olanda.
Anglia nu va da niciodata aurul inapoi proprietarilor straini, a spus de curand Ned Naylor-Leyland, directorul de investitii la Cheviot (importanta companie de management al activelor din Londra). Exista si voci care sustin ca de fapt aurul nu mai exista sau nu mai exista in cantitatile din scripte. Asta si pentru ca daca ar exista, in perioadele foarte frecvente in care au existat cresteri spectaculoase de pret, s-ar fi inregistrat si tranzactii semnificative cu aur. Or, acest lucru nu s-a prea intamplat.
Leyland anticipa ca in perioada care vine vor aparea indicii ca pretul aurului a fost manipulat pentru ca “aurul si argintul reflecta adevarata valoare a banilor la fel cum o fac si dobanzile”. In plus, SUA, o ancheta privind manipularea cotatiilor argintului este in desfasurare deja de doi ani.
Nu doar aurul Germaniei lipseste ci si aurul Statelor Unite si al mai multor tari. Nimeni nu stie ce este cu adevarat in depozitul de aur Fort Knox din SUA, spune vestitul analist american Gerald Celente.
In urma cu nici doi doi ani, Ron Paul, unul dintre primii membri ai Congresului Statelor Unite, spunea ca guvernul american a mintit in privinta rezervelor sale de aur depozitate la Fort Knox. Congresmanul a prezentat un proiect de lege pentru a forta obtinerea unui bilant, insa a fost ulterior invins de catre fortele regimului Obama.
Cu ocazia unui transport de lingouri de aur trimis Chinei in toamna anului 2009, s-a descoperit cu surprindere ca aproape 6.000 de lingouri de aur a cate 11,34 kilograme contineau de fapt tungsten si doar un strat de aur adevarat. Surpriza insa a fost data si de faptul ca lingourile care aveau numere de serie pentru urmarire, proveneau din SUA si au fost stocate in Fort Knox ani de zile, potrivit publicatiei ViewZone.
Noroc ca inca se mai produce aur, ca sa fie… de unde falsifica. In anul 2011, China era in continuare cel mai mare producator cu 355 tone metrice, urmata de Australia cu 270 de tone, SUA cu 237, Rusia cu 200 si Africa de Sud cu 190 de tone. Pe locurile urmatoare se claseaza Peru (150 tone metrice), Canada (110), Indonezia (100), Ghana (100) si altele.