Aliatii NATO au convenit in cele din urma la inceputul acestui an ca China este o „provocare”. Ceea ce inseamna ca asta este o presupunere a oricui.
Aceasta este sarcina cu care se confrunta acum oficialii din grupul de 30 de membri NATO: Transformarea unui termen maleabil la nesfarsit intr-un plan real.
Progresul, pana acum, a fost modest.
La un capat, soimii chinezi precum SUA incearca sa converge obiectivele NATO cu propria lor dorinta de a constrange Beijingul. Pe celalalt se afla softlinerii din China, precum Ungaria, care doresc sa se angajeze la Beijing. Apoi, exista un mijloc vast si schimbator: soimii care nu vor sa antagonizeze prea mult Beijingul; softliners care inca se ingrijoreaza de dependenta economica de China.
Ambasadorul SUA la NATO, Julianne Smith, a insistat ca strategiile americane si cele ale NATO pot fi compatibile.
„Vad o aliniere extraordinara intre cele doua”, a spus ea. Dar, a recunoscut ea, traducerea cuvintelor aliantei in actiune este „o poveste lunga si complicata”.
Intr-adevar, asupra intregii dezbateri planeaza intrebarea daca China merita chiar atat de multa atentie in acest moment. Razboiul face ravagii in curtea din spate a NATO. Rusia nu renunta la ambitiile sale revansiste.
„NATO nu a fost conceputa pentru operatiuni in Oceanul Pacific – este o alianta nord-atlantica”, a declarat Josep Borrell, principalul diplomat al UE.
„Cu siguranta se pot lua in considerare alte amenintari si provocari”, a adaugat el. „Dar [deocamdata], nu credeti ca avem suficiente amenintari si provocari in scenariul traditional al NATO?”
Problema va fi pe masa la Bucuresti, unde ministrii de externe din intreaga alianta vor semna un nou raport despre raspunsul Chinei. Desi oficialii au convenit asupra mai multor probleme de baza, discutiile vor oferi in continuare o previzualizare a dezbaterilor dure care se preconizeaza ca vor chinui NATO ani de zile, mai ales avand in vedere miscarea anticipata a Chinei de a opri Taiwan – insula semi-autonoma pe care SUA s-au angajat sa o apere.
„Acum”, a spus un inalt diplomat european, „deci ce” nu este usor.”
30 de aliati, 30 de opinii
Eticheta de „provocare” a NATO pentru China – care a venit la un summit anual de la Madrid – este un cuvant aparent inofensiv care inca reprezinta o demonstratie fara precedent de unitate occidentala impotriva ascensiunii Beijingului.
Intr-o sectiune cheie a noului plan strategic al aliantei, liderii au scris ca „vom lucra impreuna in mod responsabil, ca aliati, pentru a aborda provocarile sistemice” pe care China le pune aliantei militare.
A fost, in multe privinte, un moment istoric, care a sugerat viitorul NATO si a reflectat o coordonare inteligenta intre 30 de membri care se bucura de multa vreme de relatii foarte diferite cu Beijingul.
SUA au condus o mare parte din efortul de a atrage atentia NATO asupra Chinei, argumentand ca alianta trebuie sa reduca influenta Beijingului, sa reduca dependentele de puterea asiatica si sa investeasca in propriile capacitati. Numerosi aliati au sustinut aceasta cautare, inclusiv Canada, Regatul Unit, Lituania si Republica Ceha.
China este „singurul concurent cu atat intentia de a remodela ordinea internationala, cat si, din ce in ce mai mult, puterea economica, diplomatica, militara si tehnologica pentru a face acest lucru”, a scris SUA in propria strategie de securitate nationala.
Dar NATO este o alianta cuprinzatoare. Numeroase tari din estul Europei inclina spre acesti soimi, dar doresc sa mentina alianta concentrata pe amenintarea rusa. Unii se feresc de a infuria China si de posibilitatea de a impinge Beijingul mai mult in bratele Moscovei. Intre timp, o serie de puteri vest-europene se ingrijoreaza de rolul Chinei in parti sensibile ale economiei occidentale, dar doresc totusi sa mentina legaturile economice.
Acum se lucreaza pentru a transforma aceste sentimente disparate in ceva utilizabil.
„Exista riscul sa dezbatem la nesfarsit adjectivele pe care le aplicam aici”, a declarat David Quarrey, ambasadorul Regatului Unit la NATO.
„Suntem foarte concentrati pe implementarea practica”, a spus el intr-un interviu. „Cred ca aici trebuie sa mearga dezbaterea – si cred ca facem progrese in acest sens.”
Pentru Quarrey si Smith, ambasadorul SUA, asta inseamna ca NATO sa ia in considerare mai multe componente: construirea mai multor protectii in spatiul cibernetic, un domeniu pe care China incearca sa-l domine; pregatirea pentru a contracara atacurile asupra infrastructurii care alimenteaza societatea, o vulnerabilitate occidentala pe care Rusia a expus-o; si sa ne asiguram ca lanturile cheie de aprovizionare nu circula prin China.
In plus, a spus Quarrey, NATO trebuie, de asemenea, sa-si aprofundeze „si mai mult” parteneriatele cu aliatii regionali precum Japonia, Coreea de Sud, Australia si Noua Zeelanda.
In timp ce aliatii NATO pot cadea in general de acord cu privire la obiective precum stimularea apararii cibernetice, exista unele mormaieli cu privire la ramificatiile pivotarii catre Asia.
SUA „doreste cat mai multa China sa faca ca NATO sa fie relevanta pentru Washingtonienii care cred in China”, a spus diplomatul european inalt. Dar, a adaugat aceasta persoana, „nu este clar unde NATO aduce cu adevarat valoare”.
Iar Marea Britanie, a argumentat diplomatul, preseaza NATO asupra Chinei pentru ca „are nevoie de un cadru multilateral dupa Brexit”.
Poate cel mai important, o intoarcere catre China ridica intrebari existentiale despre propria securitate a Europei. In prezent, Europa se bazeaza in mare masura pe garantiile de securitate ale SUA, pe trupele americane stationate la nivel local si pe furnizorii americani de arme.
„Un adevar nespus este ca, pentru a intari Taiwanul”, a spus diplomatul european, SUA nu ar fi „in pozitia de a se consolida permanent in Europa”.
Europenii, a spus aceasta persoana, „trebuie sa faca fata muzicii si sa faca mai mult”.
Compromis central
Smith, ambasadorul SUA, isi da seama ca in NATO persista perspective diferite asupra Chinei.
Prin urmare, viitorul raport privind China abordeaza temele mai sigure, cum ar fi apararea infrastructurii critice. In timp ce unii diplomati au sperat la un raport mai ambitios, Smith a insistat ca este multumita. Prioritatea SUA, a spus ea, este inceperea oficiala a lucrarilor.
„Am putea argumenta”, a spus ea, despre „adjectivele si modul in care sunt descrise unele dintre aceste provocari. Dar ceea ce a fost cel mai important pentru Statele Unite a fost ca am putut include toate aceste fluxuri de lucru in raport.”
Dar chiar si acesta este un pas mic pe drumul lung pe care il are inainte pentru NATO. A fi de acord cu descrierile si domeniile de lucru este una, de fapt, a face acea munca este alta.
„Inca nu facem mare lucru”, a spus un al doilea diplomat european inalt. „Este inca un raport care descrie domeniile in care trebuie sa lucram – sunt multe in fata noastra.”
Printre marile intrebari care raman fara raspuns: Cum ar putea fi China integrata in planificarea apararii NATO? Cum ar completa NATO sprijinul SUA care este in prezent catre Europa, daca o parte din acesta ar fi redirectionat catre Asia? Vor oferi aliatii europeni sprijin Taiwanului intr-un scenariu de criza?
Sprijinul neclintit al capitalelor occidentale pentru Kiev – si complicatiile pe care le-a creat razboiul – este, de asemenea, urmarit indeaproape in timp ce tarile planifica o potentiala confruntare militara in Asia-Pacific.
Intrebat in trecut daca alianta va raspunde la o escaladare asupra Taiwanului, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat ca „principala ambitie este, desigur, sa impiedice acest lucru”, partial prin colaborarea mai stransa cu partenerii din zona.
Smith a contestat in mod similar atunci cand a fost intrebat despre rolul NATO daca izbucneste o confruntare cu drepturi depline asupra Taiwanului – o posibilitate distincta avand in vedere dorinta declarata a Beijingului de a reuni insula cu continentul.
In schimb, Smith a subliniat modul in care tarile din Pacific au sprijinit Ucraina la jumatate de lume distanta in timpul razboiului actual, spunand ca „aliatii europeni au luat act”.
Ea a adaugat: „Cred ca a declansat cateva intrebari despre, in cazul in care alte scenarii ar avea loc in viitor, cum s-ar reuni acei aliati din Atlantic si Pacific, pentru a apara principiile de baza ale Cartei [Natiunilor Unite]”.
