Razboiul din Ucraina: atrocitatile Rusiei apropie membrii NATO

Desigur, cand discutati cu oficialii din monolitul de beton, fara suflet, care este sediul NATO aici, la Bruxelles, nimeni nu isi exprima placere de situatia actuala din Europa dupa invazia Rusiei in Ucraina. Dar se grabesc sa va spuna cat de surprinsi, uimiti sau incurajati sunt, ca alianta este  „foarte” unita.

Si ca atat cooperarea transatlantica, cat si UE-NATO privind sanctiunile impotriva Rusiei, de exemplu, au fost atat de fluide. Acest lucru este departe de a fi intotdeauna cazul.

„Daca m-ai fi intrebat in februarie, sau chiar acum sase luni, nu as fi putut prezice unitatea pe care o avem acum in randurile noastre”, mi-a spus un oficial american de la Bruxelles.

Deci, care este lipiciul care ii tine impreuna pe aliatii occidentali?

Ganditi-va doar la nenumaratele titluri pe care le-am citit cu totii care prezic fragmentarea sprijinului occidental.

„Oboseala Ucrainei” a fost anuntata in aceasta vara, la cinci luni de la inceputul razboiului.

Apoi, criza costului vietii si preturile dureros de mari ale energiei legate de invazia Rusiei au fost orientate pentru a reduce sprijinul liderilor occidentali pentru Kiev.

Avand in vedere ca Rusia detine cel mai mare stoc de focoase nucleare din lume, s-a presupus ca unele tari ar prefera sa se indeparteze de Ucraina de teama unei actiuni drastice din partea Moscovei.

Dar nu a fost cazul.

„Hotararea puternica de a fi alaturi de Ucraina pe care o vedem acum a fost ajutata de atrocitatile din partea Rusiei – care vizeaza civilii si infrastructura civila”, mi-a spus un oficial NATO, sub conditia anonimatului. La fel ca multi dintre oficialii cu care am vorbit, ei ar prefera sa poata vorbi mai liber.

„O dieta zilnica de crime de razboi, acele imagini care ne lovesc ecranele zi de zi. Asta face sa ne intoarcem greu”.

Rusia a negat in repetate randuri savarsirea crimelor de razboi.

Oficialii occidentali spun ca tacticile Kremlinului au gresit grav.

„[Moscova] a incercat sa santajeze sau sa manipuleze natiunile care sustin Ucraina cu un mesaj „putem face sa suferi si pe tine””, mi-a spus un oficial dintr-o mare tara NATO.

“Dar este invers invers. Asa cum Rusia nu a reusit sa slabeasca hotararea ucrainenei cu crimele de razboi zilnice pe care le impune tarii.”

Invinuirea de catre Vladimir Putin a expansiunii NATO spre est pentru actualul conflict s-a transformat, de asemenea, intr-un scop propriu.

Suedia si Finlanda vecina a Rusiei au optat pentru aderare la alianta, dupa ce decenii au preferat nealinierea, ca rezultat direct al actiunilor Kremlinului.

Multi oficiali au legat, de asemenea, progresele neasteptate ale fortelor armate ale Ucrainei impotriva Rusiei cu un puternic sprijin occidental. Sau, spus mai cinic, facandu-le mult mai greu din punct de vedere politic pentru aliati sa reduca acest sprijin.

Tarile NATO jongleaza cu doua forme de sprijin pentru Ucraina: cea practica si cea politica.

Practica este axata pe modul de structurare a industriilor pentru a putea continua sa produca si sa ofere sprijin militar pentru Ucraina.

Oficialii NATO spun ca ajutorul acordat Ucrainei este mai deliberat si pe termen lung acum decat in ​​primele saptamani panicate de dupa invazia Rusiei.

Dar alianta traseaza o linie deliberata intre sprijinul militar pe care il ofera propriilor sai membri si Ucraina, unde ajutorul este decis si oferit de guvernele nationale ale membrilor NATO, nu de alianta in ansamblu.

Aceasta distinctie „subtire”, asa cum mi-a spus un diplomat din Bruxelles, nu este recunoscuta de Kremlin. Dar este important pentru NATO, deoarece incearca cu disperare sa evite intrarea intr-un conflict direct, si, prin urmare, in escaladare, cu puterea nucleara Rusia.

Deci, NATO a sporit considerabil capacitatile de aparare pentru „flancul sau estic” al tarilor membre apropiate geografic de Rusia, dar alianta spune ca nu are nicio misiune organizata in interiorul Ucrainei. Nu antreneaza soldati ucraineni sau ofera Kievului sprijin militar ca organizatie.

Aspectul politic al sustinerii sprijinului pentru Ucraina este ceva ce tarile membre NATO trebuie sa gestioneze cu parlamentul si populatia lor acasa.

Analistii spun ca costul ajutorarii Ucrainei nu este nimic in comparatie cu ceea ce SUA sau tarile europene precum Franta sau Marea Britanie au cheltuit in Irak si Afganistan, dar merita sa ne uitam la sondajele recente din Germania, Franta si Italia.

Ei sugereaza scaderea sprijinului public (doar 28% in Franta si Germania si 26% in Italia, conform unui studiu al grupului de informatii Morning Consult) pentru sanctiunile in curs impotriva Rusiei, care au un impact direct asupra costului vietii.

Cu toate acestea, liderii acestor tari par neclintiti pentru moment in sprijinul lor pentru Ucraina. Probabil ca mai statornic acum, de fapt, decat mai devreme in conflict.

Ce contrast cu cel de-al doilea razboi din Golf. Apoi, Berlinul si Parisul nu au ezitat sa renunte, determinate de un puternic sentiment anti-razboi de acasa.

Simplu: asaltul Rusiei asupra Ucrainei este 9/11 al Europei, spune Camille Grand, pana de curand secretar general adjunct pentru investitii in aparare la NATO, iar acum la Consiliul European pentru Relatii Externe.

„[Invazia Rusiei] a fost un semnal de alarma masiv pentru aparare si securitate”, mi-a spus el. „Un moment esential, de schimbare a jocului, care aduce conflicte direct la granitele noastre.”

Oricare ar fi rezultatul in Ucraina insasi, el prezice ca situatia din Europa va ramane complexa – din punct de vedere geopolitic si din punct de vedere al securitatii – pentru anii urmatori.

Un oficial american de la Bruxelles face un pas mai departe: „Ceea ce a facut Rusia a provocat o schimbare de paradigma pentru calculele de securitate pe tot globul”.

Nu doar NATO a recunoscut asta, a spus el. Alte democratii precum Japonia, Noua Zeelanda, Coreea de Sud si Australia vad actiunile lui Vladimir Putin ca o amenintare serioasa la adresa ordinii democratice mondiale. Exista un sentiment ca, daca i se permite sa „scape cu totul” in Ucraina, atunci nimeni nu este in siguranta.

Nu toata lumea se simte astfel in intreaga lume, desigur.

Occidentul si aliatii sai sunt, de asemenea, acuzati de ipocrizie si standarde duble, in graba lor de a apara Ucraina sau de a chema Rusia pentru crime de razboi, cand fortele occidentale au fost acuzate de incalcari ale drepturilor omului si crime de razboi in Irak, de exemplu.

Iar primirea oferita refugiatilor sirieni sositi in Europa in 2015 a fost in mod clar mai putin raspandita si efuziva decat cea data celor care fug de razboiul din Ucraina in acest an.

Insa, in februarie, la NATO, socul provocat de invazia Ucrainei de catre Rusia – si ingrijorarea cu privire la implicatiile mai largi in cazul in care actiunile Kremlinului ar fi fost necontrolate – au determinat SUA sa se indeparteze de concentrarea pe care o intentioneaza asupra Chinei si Indo-Pacificului.

Fara tragere de inima, atentia sa s-a indreptat din nou asupra apararii militare a Europei – chiar si cu riscul ca presedintele Joe Biden sa-l raneasca in recentele alegeri de la jumatatea mandatului (desi nu parea sa-l deranjeze in cele din urma).

Probabil ca hotararea SUA, pe langa actiunile Rusiei in Ucraina, a schimbat apoi tonul la nivel de conducere in Franta, Germania si Italia – vazute la inceput de multi ca fiind prea blande cu Rusia.

Berlinul si Roma aveau legaturi stranse de afaceri si energie cu Moscova. Si, pentru criticii sai, presedintele Emmanuel Macron parea sedus de ceea ce a perceput ca o intelegere personala cu Vladimir Putin.

Avanza rapid pana in aceasta toamna, iar Germania timida in ceea ce priveste livrarea de arme este acum al patrulea cel mai mare donator de ajutor militar Ucrainei, desi SUA micsoreaza contributiile europene pana la un grad uluitor.

UE a lucrat rapid la nivel de stat membru si ca un bloc pentru a renunta la dependenta energetica de Rusia, iar dl Macron nu isi toaca cuvintele in aceste zile cand vine vorba de Moscova.

„Crime de razboi care nu pot ramane nepedepsite” este modul in care el a descris atacurile in curs asupra civililor ucraineni si a infrastructurii civile in aceasta saptamana. Aceste atacuri au lasat 75% din capitala Kiev fara energie si apa.

„Am avut cativa rataciti in apele (NATO) la inceput”, mi-a spus un oficial american de la Bruxelles. — Dar nu mai.

Cat despre cele des criticate, care inca au loc, apeluri telefonice unu-la-unu intre cancelarul german Olaf Scholz si in special presedintele Macron si Vladimir Putin?

“[SUA] au, de asemenea, linii deschise de comunicare cu Moscova. Nu pentru a discuta viitorul Ucrainei – asta este la latitudinea ucrainenilor sa decida – ci pentru a vorbi despre alte probleme, cum ar fi problema nucleara”.

Dar pe termen lung, m-am intrebat. Uneori se pare ca Parisul si Berlinul cred ca atunci cand criza din Ucraina se va termina, s-ar putea sa se revina la „afaceri ca de obicei” cu Rusia.

Oficialul american a spus ca se indoieste de acest lucru. Dar te-ai putea intreba in mod legitim daca este vreodata fezabil sa vorbim despre viitorul securitatii europene si sa excludem total Rusia.

In timp ce acum ne indreptam spre ceea ce Europa se teme ca ar putea fi o iarna rece si grea, spre deosebire de mai devreme in conflict, nu exista nicio impresie ca vreun mare jucator al NATO se gandeste la un acord negociat intre Rusia si Ucraina.

Consensul comun este ca Occidentul recunoaste ca a fortat Ucraina sa intre in discutii de pace dezavantajoase cu Rusia in 2014, doar pentru ca Moscova sa revina pentru mai multe in 2022.

Reprezentantii tarilor NATO care ajuta armata Ucrainei spun ca acum isi vad rolul de a sprijini Kievul sa performeze puternic din punct de vedere militar, astfel incat sa fie in cea mai avantajoasa pozitie posibila atunci cand va veni in cele din urma momentul sa negocieze cu Rusia.

Este ceva ce presedintele Volodymyr Zelensky spune ca nu se gandeste chiar acum.

Daca vorbim despre unitatea scopului NATO, ar fi naiv sa credem ca nu mai exista diferente intre aliatii Ucrainei.

Marea Britanie este adesea descrisa ca avand o atitudine mai „solicita” fata de Moscova, alaturi de membrii NATO care sunt geografic mai aproape de Rusia sau au o istorie recenta dureroasa cu aceasta – cum ar fi tarile baltice si Polonia.

In aceste zile se vorbeste despre Germania ca despre un „partener tacut” care plateste si tace. SUA este descrisa ca incercand sa mentina echilibrul, in interiorul aliantei si in exterior, pentru a evita contactul militar fata in fata cu Moscova.

Aceste diferente nationale sunt descrise deocamdata ca doar „nuante”.

Nu exista rezultate usoare pentru acest conflict, spune expertul in aparare Camille Grand. Doar una de preferat, care este infrangerea Rusiei.

Dar cum ar putea reactiona Moscova atunci? Provocarea pentru toate tarile implicate va fi cu siguranta sa faca acest scenariu final gestionabil. Oricum ar arata.